Pinguinul Dodoc

Ping și Pong au plecat odată în excursie. Au călătorit spre Țara lui Ger Năprasnic pentru că acolo sunt mereu pârtii bune pentru săniuș. Fie iarnă, fie vară, aici poți mereu să îți iei sania și să îți alegi pârtia preferată. După o astfel de zi plină, cei doi prieteni se plimbau, târâind săniile după ei. Dar ce aud odată:

„Hai să-l cunoști pe Dodoc,

Cel ce ți-aduce noroc!”

Parcă nu au auzit bine, se îndreaptă într-acolo. Era mulțime mare de lume. Dar vocea spunea același lucru:

„Hai să-l cunoști pe Dodoc,

Cel ce ți-aduce noroc!”

Niciunul nu a auzit până acum acest nume, așa că au mers să-l cunoască. Și-au făcut ușor loc printre oameni, că ei sunt mici și ghiduși. Au văzut atunci cine era Dodoc: un pinguin pufos, cu pene albe și negre, care era înconjurat de o mulțime de baloane colorate. Unele erau de săpun, străvezii, alte erau modelate în forme năstrușnice, altele erau mai mari decât copiii de acolo, altele se ridicau sus la cer, până nu li se mai vedea urma. Dodoc făcea aceste minunății. Balon după balon, spre bucuria tuturora. Spre bucuria tuturora, mai puțin a lui! Pentru că Dodoc era trist. I se citea în ochi. Ba se vedeau și câteva lacrimi.

Ping și Pong nu înțelegeau: cum poți să fii trist când ești înconjurat de atâția copii?! De ce să plângi când vezi câți oameni se bucură că tu ești acolo?! S-au hotărât să rămână până la finalul spectacolului. A mai durat o oră după care domnul grăsun care stătea mereu aproape de Dodoc și-a scos jobenul de pe cap. A lăsat să se vadă o chelie strălucitpoare, ce contrasta deranjant cu mustața lui neagră și groasă. Ping și Pong nu l-au plăcut! Jobenul a început să treacă prin fața spectatorilor, fiecare lăsând câte un bănuț acolo. Cei doi s-au apropiat de Dodoc:

„Ne-a plăcut spectacolul tău!”

„Mulțumesc!” a spus pinguinul cu un oftat.

„Dar de ce ești trist?” întreabă Ping.

„Eeeei….”

„Hai, spune-ne! Și nouă ne place să facem surprize celor mici, dar noi nu suntem niciodată triști! N-am văzut vreodată un prieten al copiilor care să fie trist!”

Dodoc se uită la ei. Într-adevăr, erau cei mai veseli omuleți pe care îi văzuse.

„Da, și mie îmi plac foarte mult copiii… Dar…” spuse Dodoc.

„ Dar ce?! Spune-ne, poate te putem ajuta!”. insistă Pong

„Vedeți voi, pe vremuri, eram și eu așa zâmbăreț cum sunteți voi. Trăiam alături de prietenii mei departe, la Polul Nord. Până când, într-o zi, un vapor mare și negru  a venit la noi. Toți ceilalți pinguini au fugit, însă eu am vrut să descopăr ce e acolo. M-am urcat pe o bucată de gheață și am alunecat până pe puntea principală. Nici n-am apucat să mă uit în jur când: Haț! O plasă deasupra mea și nu m-am mai putut mișca. M-au pus într-o cutie întunecată unde am stat câteva zile. Nu știam unde mergem, simțeam vaporul cum se legăna și simțeam că este tot mai cald. Am ajuns într-un loc cu alte animale. Unele aveau dungi. Am aflat mai târziu că se numesc zebre. Altele aveau cel mai lung gât pe care l-am văzut. Acestea erau girafele. Mai erau niște animăluțe care mereu săreau, se dădeau peste cap și alergau de colo-colo: erau maimuțele. La început eram încântat, dar apoi am văzut că toate erau triste. Am aflat și de ce. Noul nostru stăpân, domnul acesta cu mustață, călătorea în toată lumea și răpea animalele. Le aducea apoi la el acasă, un mic circ improvizat. Aici ne ținea în niște condiții foarte dure: mâncare de două ori pe zi, cuști mici și somn puțin. Ne scoate pe rând, pe stradă, să facem trucuri. Un spectacol mobil unde el adună toți banii.”

„Vai, dar e teribil ce ne povestești!” spuse Ping.

„Te vom scoate de aici!” continuă Pong.

„Și vom face acest lucru chiar acum!”.

Nici nu termină Ping bine de zis, și scoase din păr o agrafă. Meșteri ceva la lănțicul cu care era legat Dodoc. Pinguinul nici nu se dezmetici când auzi că i se șoptește:  „Acum, mergem tiptil până la colțul străzii.”

Pășiră încet, așa încât mustăciosul cel gras nici nu îi văzură.

„Acum fugiiiim!” spuse Pong.

Fugiră toți trei. Aproape o oră au alergat, fără să se uite în urmă. Au mers la mașina colorată a lui Ping și Pong și l-au poftit pe Dodoc înăuntru:

„Te invităm în lumea noastră! Este o lume plină de culoare, jocuri și veselie. Este lumea celor cărora le place să zâmbească și le plac copiii.”

„Sună minunat!” exclamă Dodoc. Și un zâmbet a apărut, pentru prima dată în mult timp, pe fața lui.

Cei trei au pornit spre Lumea lui Ping și Pong. Dodoc a primit camera lui și s-a împrietenit imediat cu toți cei de acolo! Papagalul Cici a devenit cel mai bun tovarăș al lui! Din acea zi, pinguinul nu a mai fost trist. Fiecare balon pe care îl pregătea pentru un copil, era o bucurie! Pentru el, și pentru atâția copii.

Poți să-l inviți și tu pe Dodoc la petrecerea ta! Acum îl știi pe Dodoc… cel care aduce noroc!